Antologia Premiului Clepsamia 2020

Am primit Antologia Premiului Literar Clepsamia, care cuprinde o frumoasă colecție de poezii (în limba italiană) selectate în urma concursului Clepsamia (ediția a doua, 2020) organizat de VJ Edizioni Milano.

Din cele peste 550 de texte participante, 71 de poeme au fost selecționate și publicate sub titlul Le poesie del Clepsamia 2020 (Poeziile Clepsamia 2020).

Culegerea este împărțită în patru secțiuni reprezentative: Intimità e vita, Nella società, La forza dell’Amore, Natura (Intimitate și viață, Societate, Puterea Dragostei, Natura).

Poezia cu care am participat la acest concurs a fost încadrată în prima secțiune, Intimitate și Viață. Mai jos, o transpunere a acesteia în limba română.

Singură

 A cules florile morților,
 apoi și-a făcut o grădină
 la capătul lumii –  
 un templu al singurătății
 unde putea fi ea însăși.
  
 Înger între sfinți,
 demon printre oameni
 pășind solemn
 cu eternitatea în brațe
 și existența pe umeri. 
 
 singură,
 alungată, pe rând, de toți,
 doamna cu coasa  
 îmbracă rochia albă
 de la sfârșitul lumii. 

Jurnalul unui nebun

Jurnalul unui nebun

– continuare –

autor: Lu Xun

traducere din limba chineză: Iuliana Pașca

X

În zorii zilei, am mers să-l caut pe fratele meu mai mare. Acesta stătea de cealaltă parte a ușii holului și privea cerul. M-am apropiat prin spatele său, blocând ușa și, extrem de calm și prietenos, i-am zis:

– Frate, am ceva să-ți spun.

„Spune, atunci”, mi-a răspuns degrabă, întorcându-se spre mine și dând din cap.

Nu-s decât câteva vorbe, dar nu știu cum să-ți spun. Frate, probabil că la început toți oamenii tribali au mâncat puțină carne de om. Mai apoi, deoarece și-au schimbat felul de a gândi, unii nu au mai mâncat, dorind să progreseze, s-au transformat în oameni, devenind oameni adevărați. Dar unii, totuși, încă mănâncă – precum viermii. Alții s-au transformat în pești, păsări, maimuțe și tot așa, până au devenit oameni. Unii, care nu au vrut să progreseze, au rămas viermi până în ziua de astăzi. Cât de josnici sunt acești oameni care mănâncă alți oameni, în comparație cu cei care nu mănâncă oameni. Mă tem că mult mai josnici decât sunt viermii față de maimuțe, și încă de departe.

„Pe vremuri, Ya Ya și-a gătit fiul la abur și l-a oferit lui Jie și Zhou (tiranilor) pentru a-l mânca, dintotdeauna a fost așa. Se știe că încă de când Pangu a despărțit pământul de cer și până la fiul lui Ya Ya, iar de la fiul lui Ya Ya și până la Xiu Xi Lin, oamenii au continuat să mănânce oameni; apoi, de la Xiu Xi Lin și până la omul prins în Satul Lupului, iarăși au mâncat. Anul trecut, au executat un criminal în oraș și o persoană bolnavă de tuberculoză a înmuiat o bucată de pâine în sânge și a mâncat-o.

Ei vor să mă mănânce, tu, de unul singur, nu te-ai gândi la asta, dar de ce te-ai alătura lor? Mâncătorii de oameni ar putea face orice; dacă pot să mă mănânce pe mine, atunci ei pot să te mănânce și pe tine, chiar dacă sunt din același grup, ei tot se pot mânca între ei. Dar, dacă faci măcar un pas, dacă te schimbi degrabă, atunci toată lumea ar fi liniștită.

Poezii în revista „Teleormanul Cultural”

Revista de cultură și atitudine „Teleormanul Cultural”, (în numărul 15, din decembrie, 2020) își invită cititorii la altruism, fiindcă „acum mai mult decât oricând, trebuie să dăm dovadă că în noi, oamenii, mai există o fărâmă de bunătate”, așa cum observă Cristian Gabriel Moraru în Invitația la altruism din Editorial.

În acest număr, autori din diferite regiuni ale țării împărtășesc din creațiile lor, fiecare dintre aceștia aducând ceva inedit, care merită a fi citit și, de asemenea, comunicat și altor persoane care ar putea fi interesate, deoarece tocmai astfel de acțiuni stau la baza altruismului.

Printre acești autori, mă număr și eu, cu o selecție de zece poezii, la rubrica Poesis. Redau una dintre acestea, sugestivă, din punctul meu de vedere, pentru tematica numărului prezent al revistei.

Devenire

 Mă țin de tine ca un copac de pământ
 înfigând tot mai adânc rădăcini curioase
 așa cum ține un bebeluș degetul mamei –
 cinci sfere cu care mă agăț de rai.

 Mă uit în ochiul tău
 — o gaură neagră în care se văd mugurii
 creației.

 Eu, ce am devenit?

 Cândva te-am înconjurat
 cu sferele dragostei —
 cinci lipitori însetate de cunoaștere.

 Știu,
 sunt degetul tău mic
 în jurul căruia se învârte conștiința.

Revista* poate fi descărcată în pdf. (și) de aiciDownload

*Revista „Teleormanul Cultural”, Nr. 15/ 15 decembrie 2020

Semne de întrebare

Cea mai recentă revistă a editurii Ecreator, „Vlăstare băimărene”, apărută în luna decembrie a anului abia încheiat, este un proiect de excepție, organizat de Ioan Romeo Roșiianu, directorul revistei, și realizat cu sprijinul municipiului Baia Mare.

Revista însumează un număr impresionant (peste 80) de scriitori debutanți („vlăstare”), precum și câteva „confirmări”, sau scriitori care au debutat deja cu cărți publicate la editura Ecreator, fiecare dintre aceștia fiind născut/ crescut/ mutat în zona Băii Mari.

Cu ocazia publicării în această revistă, scriitorii au primit și diplome specifice creațiilor lor, o surpriză binevenită, mai ales că acestea au fost primite în pragul sărbătorilor de iarnă.

„Semne de întrebare” este titlul uneia dintre poeziile care mi-au fost publicate în această revistă, și pe care o redau mai jos, în speranța că noul an va aduce cu sine mai multă înțelegere.

 
 Semne de întrebare
 Pisica zace pe asfalt  
 cu mațele întinse în mijlocul drumului  
 ca niște mirate semne de întrebare.
 Mașinile trec nepăsătoare peste ele,  
 una, două, trei,
 văzându-și de cauciucurile lor scumpe,
 pentru că mașinile nu au suflet(e) înăuntru,  
 dacă ar avea, s-ar opri
 să vadă ce-i cu semnele de întrebare…
 
 
 Căruțele au suflet!
  
 Căruța aceea plină cu pănuși
 s-a oprit,  
 iar sufletul său răspunde deja  
 semnelor de întrebare. 

Poezii în revista „Sintagme Literare”

Prin medierea prietenului Keresztesi Zsolt Albert de la Cenaclul Ars Retorica, domnul Geo Galetaru a publicat și cinci dintre poeziile mele în revista sa, „Sintagme Literare”, Nr.5 (46), Oct, 2020, alături de alte texte ale unor scriitori români.

Revista poate fi descărcată și citită în întregime, în format pdf. de aici: sintagme-literare-46_octombrieDownload

Premiul „Marin Ifrim” pentru debut

Volumul Reflectările unei molecule, apărut anul acesta la editura eCreator din Baia Mare, a primit premiul „Marin Ifrim” pentru debut la concursul lansat de redacția revistei „Literadura”.

Secțiunile concursului:

• volum debut cu premiul „Marin Ifrim”

• volum scriitori consacrați cu premiul „Ion Caraion”

Premiul „Ion Caraion”, în valoare de 500 de lei, a fost câștigat de scriitorul Alexandru Sfârlea cu volumul Obiecte și voci, editura Școala Ardeleană, Cluj Napoca, 2020.

Premiul „Marin Ifrim” pentru debut, în valoare de 500 de lei, a fost câștigat de Iuliana Pașca cu volumul Reflectările unei molecule, editura eCreator, Baia Mare, 2020.

Mulțumiri redacției revistei „Literadura”.

Daniel Marian: Tentația maximă

Vorbind despre volumul Reflectările unei molecule, Daniel Marian afirmă că:

În afara universului omologat, avem predestinare şi îndeosebi acolo ne aflăm. Suntem liberi la universurile proprii. Devine posibilă şi teribilă alcătuirea dintre eul şi eul care sughit unul după acelaşi. Cea mai tare este tentaţia moleculei indigo, în care dospim fiinţa pentru a deveni cât mai fiinţă, şi mai fiinţă.
În dorinţa de a se uni cu ea-metafora, Iuliana Paşca se rostogoleşte şi face tumbe într-o arenă a necunoscutului, optând pentru infinetizimal şi dezvoltând energii nebănuite pentru o contracţie suficientă, energizantă, putând fi considerată chiar dezamorfică. „Reflectările unei molecule / Riflessioni di una molecola / Reflections of a molecule” sunt despre substanţă, mai puţin despre forme. În fond, pe cine ar mai interesa formele azi, când e plin de forme, se nasc forme la tot pasul, de când cu impimantele 3D… Substanţa, asta a devenit problema, unde e substanţa…

Daniel Marian, Tentația maximă

Continuarea, pe siteul revistei Ecreator: https://www.ecreator.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=10026%3Atentatia-maxima&catid=12%3Acritica-literara&Itemid=115&fbclid=IwAR1p869PA1_x-e4smLtwoCy2TzyZZiR6b2FHEKXmJo0BQRG9mbkKCwJUtm4

sau pe https://www.necenzuratmm.ro/cultura/55394-tentatia-maxima.html

Nebunia ca revoltă a spiritului în literatura chineză modernă

Studiu de caz: Jurnalul uni nebun al lui Lu Xun

Subiectul nebuniei este unul complex și controversat. Nebunia emerge din interiorul ființei, deci, se poate accepta că este o experiență sufletească și, prin urmare, este subiectivă.
Tema nebuniei, a alienației mintale, numită și demență, sminteală sau țicneală, este prezentă în numeroase texte, atât literare, filosofice și religioase, cât și științifice.
În cele ce urmează, se va arăta ce însemnătate i s-a atribuit acesteia de-a lungul timpului, care era atitudinea față de persoana afectată de această „boală” și cine erau cei care hotărau când o persoană ieșea din limitele „normale” ale societății, precum și ce metode de tratament ofereau sau impuneau aceștia.
În literatură, în particular, nebunul ne reamintește că ceva nu funcționează așa cum ar trebui în societate, ne demonstrează că în spatele fațadei, al realității aparente, care constituie o mască, se ascunde o altă realitate, care este adevărata esență a lucrurilor.

Continuarea, pe siteul eCreator: https://www.ecreator.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=10024%3Anebunia-ca-revolta-a-spiritului-in-literatura-chineza-moderna-studiu-de-caz-jurnalul-unui-nebun-al-lui-lu-xun&catid=14%3Aeseistica&Itemid=117&fbclid=IwAR2_rCe37N3m802bg8g_CZD6FnMS-6Z9Cbld8utg3fEEAH9WpAptnDmTZSQ

„Un Quetzalcoatl… feminin” – Daniel Luca

„Un Quetzalcoatl… feminin” este o cronică iscusită ce cuprinde o analiză atentă a câtorva elemente de mitologie din volumul meu de debut, Reflectările unei molecule.

Scrisă de domnul Daniel Luca, aceasta a fost publicată în numărul 17/septembrie, 2020 al revistei „Literadura”.

Revista poate fi citită integral AICI (iar cronica se află la pagina 47).

Molecule din volum…

Dragostea

Pe insula care nu există

ramurile se învârt

împreună cu întreaga planetă

 – infinitatea universului –

un carusel animat

de aripile cu care

copilul își îmbrățișează mama.

 

Referitor la această poezie, care face parte din volumul meu de debut Reflectările unei molecule, profesorul și scriitorul Nicolae Dina notează că

„sufletul și inima poetei sunt pline de cele mai frumoase sentimente, născute din valorile morale ancestrale pe care nu le-a uitat și nu le încalcă. Astfel, dragostea filială este, mai întâi de orice pe lume, <<un carusel animat/ de aripile cu care/ copilul își îmbrățișează mama>>, sentimentul trăit întâia oară de oricare om fiind cel pentru cea care i-a dat viață.”

(Nicolae Dina, Călătorind prin lumea astrală)